Consilierul General al Municipiului București, Florin Covaci, membru USR PLUS a anunțat că va avea întâlnire sindicatele care blochează activitatea STB pentru a găsi o soluție astfel încât criza care ține de mai bine de cinci zile să fie soluționată.
„Tocmai s-a încheiat o întâlnire a conducerii STB menită să urgenteze rezolvarea crizei.
Pentru a debloca situația am propus ca întâlnirile CA cu sindicatele să se desfășoare atât cu sindicatele minoritare dar și cu sindicatul majoritar pentru a asculta toate părțile implicate în conflictul de la STB dar și doleanțele celor care nu sunt de acord cu sistarea completă a activității. Propunerea a fost acceptată și în această seară vor avea loc cele două întâlniri.
Dialogul este calea de rezolvare a situației”, se arată în postarea făcută pe Facebook de Florin Covaci.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat că o mare parte dintre angajații STB și-au reluat duminică activitatea, fiind pe traseu 65% dintre tramvaie și troleibuze.
Potrivit edilului, au fost mai mulți șoferi și vatmani care ar fi ieșit duminică la lucru dacă n-ar fi fost intimidați de sindicat.
„Mulți angajați STB și-au reluat azi activitatea. Am avut pe traseu 65% dintre tramvaie și troleibuze și un număr mic de autobuze. Salut decizia celor care au înțeles că rezolvarea problemelor se face prin dialog, respectând legea.
Sunt mult mai mulți șoferi și vatmani care ar fi ieșit azi la lucru dacă n-ar fi fost intimidați de sindicat. Înțeleg că e greu, după ani de zile în care nimeni nu te-a apărat în fața sindicatului, care decidea tot, să crezi că i te poți opune. O spun cu toată responsabilitatea: vremea abuzurilor sindicatului a dispărut”, a scris edilul pe Facebook.